Wadi Rum, de trăit odată în viață

Mi-e teamă că n-am să mai trăiesc vreodată ceva la fel de minunat! Experiența deșertului; nisipului roșu; cămilelor în mediul lor natural; tur cu jeep-ul prin Wadi;  hiking pe stânci; nisip; canioane; camping alături de beduini; apus văzut de pe stânci cu ceai fierbinte făcut de oamenii deșertului, oameni de pe tot globul care-ți devin prieteni, toate stelele din bolta cerească ți se arată ție și evenimentul secolului acesta,  cea mai lungă lună roșie. WadiRum 🐫🌝🌚

Stabiliți în Iordania de o vreme, Angelica și Andrei (doi călători dornici să se descopere pe sine și să cunoască culturi diferite), ne-am gândit să o colindăm țara în lung și lat. Motivul pentru care suntem aici, cât și alte articole despre iordanieni și experiențele noastre, apasă click pe următoarele link-uri:  1. motiv; 2. poem despre Iordania și viața noastră &  3.oameni și experiențe. 

În Iordania, un mare impediment este transportul, mai ales din orășele și nu capitală. Noi locuim în Jerash, un orășel extrem de conservator din care pleacă un minibus doar atunci când este plin, plin. Am plecat din orășelul nostru cu un taxi pentru că autobuzul nu s-a umplut la ora 19 și nu mai pleca în capitală.

Către Wadi Rum sunt mai multe căi de transport, dar noi am aflat abia la sfârșitul experienței de ele. Este un minibus cu doar 2,5 JD din Amman până aproape de Wadi; un JETT bus până acolo; ( taxiul te costă 100 JD dacă faci aroganța asta ); și varianta noastră, JETT bus pănă în Aqaba (8,5 JD), iar noi am luat un taxi, dar mai era și varianta minibus-ului (1 jd) și încă o mașină de legătură 1 JD.

Cum să te îmbraci în deșert? Aparent, în deșert nu-i mai cald decât într-un autobuz din București vara. Sincer, prefer să străbat deșertul decât pasajul de la metrou unirii. Eu am fost îmbrăcată într-o pereche de pantaloni largi ( indicați în Iordania pentru că permite vântului să sufle prin ei și să te răcorești) și o cămașă largă cu mânecă lungă. Hainele largi sunt indicate pentru  lăsa pielea să respire, iar faptul că sunt lungi te protejează de soare. În Orient clima este uscată, iar deși temperaturile sunt mai ridicate decât acasă, transpiri doar când depui efort urcând dealurile (toată țara este construită pe dealuri).

De precizat că-n Iordania, o țară arabă considerată a fi permisivă, mergi pe stradă doar în pantaloni/ fustă lungă și bluză, cămașă cu mânecă; rar vezi oameni în tricouri și în niciun caz nu sunt femei. Și ca turist ai face bine să respecți aceste norme vestimentare. Rar, un turist rătăcit apare în pantaloni scurți și este frapant, chiar jignitor pentru toți cei îmbrăcați conform regulilor.

AQABA

Plecați la 12 noaptea din capitală, la 5 eram în Aqaba la Marea Roșie. Orașul care unește patru țări: Egipt, Israel, Arabia Saudită și Iordania. Este și un port important în care s-au purtat multe lupte în istorie.

Era 5 dimineața și deja era foarte cald. Foarte mulți oameni la malul mării așteptau un răsărit întârziat, având alături o cafea arabic și o narghilea. Oamenii intrau în apă îmbrăcați, mai ales femeile, cu tot cu hijab pe cap.

Marea Roșie este recunoscută pentru coralii ei minunați, apa limpede, cât și niște pietre roșii de pe mal. Eu am găsit un coral rupt din mare pe mal și l-am luat acasa. Îl țin pe geam o vreme că miroase urât. :))) Mi-am pus în bagaj și 3 pietre roșii.

Pe când stăteam noi la soare cu picioarele în apă cineva ne-a abordat. Aici dacă o femeie este lângă un bărbat, clar sunt căsătoriți. În Iordania toată lumea care ne-a întâlnit știe asta despre noi, dar acum lui Andrei îi scapă pe gură ca nu suntem. Atâta a fost.

Domnul: “păi de ce nu? Uite ce frumoasă este! Ia-o repede de soție până nu o ia altul!” Iar mie mi-a spus că semăn cu o arăboaică. Dacă Andrei arată ca un suedez cu păr șaten spre blond, ochii verde închis și tenul deschis spre alb; eu sunt opusul lui: brunetă spre negru, ochii căprui închis, ten măsliniu. Suntem un contrast precum yin și yang.

Am prins o ofertă de neratat să facem o croazieră pe mare amândoi cu doar 5 JD de la 15 JD. Restul de 10 i-au plătit două arăboaice dintr-un oraș apropiat nouă. O cursă pe mare într-o barcă cu muzică și geam de sticlă cu vedere în mare variază între 15 sau 10 JD pentru 30 minute.

Am văzut coralii din mare, un tanc scufundat în timpul unui război, litoralul din partea Israelului, am dansat pe barcă și ne-am bucurat de munți, mare, apă și minunăția asta de colț al lumii.

WADI RUM

Într-un final, pe la ora 13 am ajuns aproape de zona protejată Wadi Rum. Până acolo este o întindere mare de dealuri stâncoase, dar nu face parte din zona UNESCO. Mare atenție, dacă cumpărați un tur ca al nostru, asigurați-vă că este în zona protejată, nu în exteriorul ei. Pentru intrare trebuia să plătim 5JD, dar noi suntem rezidenți și am plătit doar 1 JD de persoană.

Andrei stă întotdeauna în față în taxiuri și deschide orice discuție datorită diplomației și modului lui prietenos de a fi. Fiind femeie, mai rar sau deloc ca bărbații să mi se adreseze, plus că nu am voie nici măcar să mă ating de vreunul. Și când zic “ating”, mă refer literar la asta, nici să dau mâna cu majoritatea sau să stau pe bancă cu  ei.  În autobuze femeile stau împreună pe bancă sau lângă soții lor. Dacă o femeie stă pe o bancă de 2 persoane și intră un bărbat în autobuz, o altă femeie trece lângă prima, iar bărbatul stă pe scaunul conceput pentru o persoană.

Eu deja m-am obișnuit cu povestea lui Andrei. Fiecărei persoane noi pe care o întâlnim îi spune aceleași lucruri: ” Marhaba! Suntem 2 voluntari români, stăm în Jerash câteva luni…facem aia și aia, istoria Regatului Hașemit este…conducătorii au fost și au făcut…am vizitat orașul ăla și ăla, mai avem ăsta și ăla…beautiful Jordan”. Apoi începe să vorbească despre mâncare precum vorbesc de “pizza, pasta și lasagna” cei care se laudă că știu italiană. Așa și el începe cu: humus, falafel, mensaf ca și cum ar știi arabă. Uneori mai adaugă și despre ce a studiat el și ce va studia. Este ceva nou pentru mine să tac din gură, dar am învățat autocontrolul în țara asta din respect pentru cultura lor.

Pentru cei cu care ne întâlnim este ceva nou, dar imaginați-vă cum îmi vine mie să râd când începe același discurs. Totuși, după expunerea asta amănunțită a tot ce știm, suntem și vrem să facem, ne aduce întotdeauna alte oportunități, gratuități sau cel puțin o cafea gratis.

Întreaga experiență din Wadi ne-a costat 55 JD de persoană. Asta doar ce s-a întâmplat în zona protejată, că tot drumul ne-a costat vreo 100 JD și ceva de persoană. Iar dinarul iordanian are mai mare valoare decât euro…

Noi am ales Rumstars Beduin Camp pentru că are cele mai bune comentarii pe tripadvisor și oferă tot: tur cu jeep-ul, camping lângă beduini, apă, cină, mic dejun, ceai etc.

Un beduin tânăr de vreo 18 ani ne-a luat cu jeep-ul și ni s-au mai alăturat 3 fete. 2 sunt iordanience, dar stau în Spania, iar o altă femeie din San Francisco. Despre cea din urmă pot să spun că era o cercetătoare de la Universitatea Stanford care a plecat să observe modul în care femeile se implică în cercetare și cum se ocupă fiecare țară de acest aspect.

Tur cu jeep-ul prin deșert

Nu ne-am prezentat bine că Andrei începe să ne spună povestea pe care vi-am redat-o mai sus, iar apoi să prezinte istoria locului și a britanicului Lawrence of Arabia care a ajutat conducătorul de la acea vreme să scoată turcii din țară. Dacă vreți să aflați mai multe despre această poveste sau toată istoria Regatului Hașemit al Iordaniei, NU vi-l dau pe Andrei, dar găsiți un documentar pe internet foarte bine regizat despre și îi poarta numele domnului de mai sus. 😀

“Nabatean Temple” a fost prima noastră oprire și eram fericită că părea ușor să mă descurc prin deșert. Adică deocamdată eram fresh, nu mă cățărasem pe nimic și aveam apă rece și energie.

Templul Nabatean – Wadi Rum
Templul Nabatean – Wadi Rum

Al doilea obiectiv a fost singurul loc din deșert unde Lawrence a descoperit apă.  La fiecare oprire din deșert unde trebuia să ne cățărăm pe ceva, la baza obiectivului era o tabără de beduini.

Peisajul este ireal oriunde te-ai uita…rar vezi câte un copăcel ca acela din josul pozei și cel mai adesea pe lângă el sunt cămile care îi mănâncă frunzele. Peste tot doar stânci imense care îmbracă diferite forme, nisip roșu, alb, portocaliu și mai peste tot cămile libere sau legate de picioare să nu meargă prea departe de taberele beduinilor.

După ce am coborât din vârful stâncilor eram fericită și speram să fie singura cățărare, dar lucrurile nu au fost așa…din fericire. Am avut momente în care eram speriată pentru că pietrele erau mari, netede și alunecoase. Mă și vedeam alunecând și rostogolindu-mă până jos.

La baza stâncilor ne aștepta ghidul nostru beduin cu ceai cald, alături de alți beduini care aveau tabăra acolo.

Lucrul care mi-a umplut în momentul ăla cel mai tare inima a fost priveliștea cu multitudinea de cămile din fața mea…unul dintre visurile mele cele mai mari mi se expunea acum în față.

A treia oprire a fost la un munte de nisip roșu. Sincer, este muuuult mai ușor să te cațeri pe stânci decât să urci pe nisip. De trei ori mi-am golit adidașii de nisip și tot am reușit să iau și acasă un pumn. Priveliștea de la orice înălțime era de vis…stânci, nisip, libertate.

Din tabăra noastră sau altele, la fiecare obiectiv turistic ne întâlneam cu aceeași turiști cu mereu. Oameni din toată lumea: America,  Australia, Philipine, China, Italia, Franța etc. Oameni deschiși și prietenoși cu care purtam conversații interesante la tot pasul în pustietatea deșertului.

Celelalte opriri au fost traversări de canioane, cățărări pe stânci, poduri la înălțime…

Am simțit cu adevărat că-mi depășesc limitele. Erau stânci imense pe care nu credeam că mă pot urca și totuși m-am sprijinit pe coate, împins cu genunchii și urcat până în vârf, pentru că-n vârf vântul suflă mai cu putere, lumea dispare, dealurile ți se prezintă, iar orizontul vederii tale este nelimitat.

Dacă acasă mai fac mofturi la apă să fie rece, în deșert realizezi cât de prețioasă este apa pe care o ai, chiar dacă aceasta fierbe în sticlă.

Se mai întâmpla ca jeepul să rămână în nisip, dar beduinul nostru se descurca să-l scoată de acolo. Mă amuza când treceam pe lângă cămile, iar acestea își băgau capul în mașină și parcă spuneau: ” nu-mi pasă, este drumul meu”.

După această zi plină de aventură care ne-a încărcat de energie și sufletul l-a umplut de satisfacție și pace, ne-am urcat pe stânci să urmărim cel mai frumos apus, momentul în care soarele s-a ascuns după stânci.

Și ca momentul să fie perfect, un beduin ne-a adus ceai cald pe stânci…

Vremea era încă călduță. După 12 noaptea a început să fie cu adevărat răcoare cum se zice că este în deșert.

Pănă am ajuns la tabăra de beduini unde urma să dormim, noaptea și întunericul ne-au ajuns din urmă. Pentru mine era un mister cum beduinii găseau drumul către orice în deșert pentru că la mine fiecare stâncă era la fel și fiecare dună de nisip parcă o mai văzusem într-un deja vu.

Am fost întâmpinați cu ceai, un foc de tabără și o mâncare specială preparată în nisip, Zerb. 

Camerele erau un fel de corturi învelite bine în pături călduroase și un singur bec.

Am mâncat delicioasa mâncare și ne-am întins la povești cu ceilalți oameni adunați acolo din toată lumea.

Câte povești…universul ăsta este infinit în cunoaștere, oameni frumoși și cu siguranță, cea mai bună educație o dobândești călătorind. 

Noaptea în deșert este calmă, iar zgomotul liniștii absolute este înălțător. După ce am luat masa, becurile din jurul taberei s-au stins pentru ca lumina cerului să fie mai puternică. În depărtare vedeai doar mici luminițe ale altor tabere de beduini. Ochii mi s-au obișnuit repede cu întunericul și nu-mi venea să cred ce bine vedeam în noapte.

Eram în mijlocul deșertului, pustietate absolută, fără semnal, liniște, câțiva străini și alături de singura persoană pe care o cunoșteam, Andrei… și totuși mă simțeam mai în siguranță ca oriunde.

În tabără am avut și dușuri, foarte necesare pentru a ne scoate nisipul de pe piele și a ne curăța de transpirația adunată în timpul zilei.

A fost o noapte specială, o noapte d-aia care se întămplă la 100 de ani și mai bine, cea mai lungă durată a lunii roșii pe cer. Cerul avea fiecare stea la locul ei. Cu ajutorul aplicației Star Wlak 2 am văzut cum sunt poziționate, ce formează pe cer, denumirea, zodia, constelația, tot.

Ne-am întins pe niște saltele de la beduini și am stat pe spate privind în liniște absolută eclipsa, stelele care cădeau și fiecare sunet pe care liniștea deșertului  condusă de vânt se lovea de stânci. Nu pot descrie ce pace se năștea și așeza în sufletul meu, trebuie să fii acolo ca să înțelegi. 

Full Red Moon

Fiecare campus de beduini este situat la poalele stâncilor pentru a fi corturile protejate de vânt și la umbră față de soare.

Dimineața m-am trezit foarte odihnită după un somn profund, iar când am deschis fereastra, lumina m-a orbit la propriu. Căldura se ridicase în aer probabil începând cu ora 5:30.

Tabăra noastră de beduini RumStar
WadiRum prin fereastră dimineața

Priviți această poză și închideți ochii. Imaginați-vă cum este să te trezești dimineața și să ai priveliștea aceasta de vis și din povești.

După micul dejun, ne-am urcat în jeep, iar beduinul ne-a lăsat la cel mai apropiat sătuc, apoi am luat un taxi cu o nemțoaică și ne-am întros în Aqaba pentru alte câteva minunate ore la Marea Roșie.

Eh, după ce ați fost alături de noi în aventura deșertului, spuneți voi, așa-i că este o experiență de trăit odată în viață? <3 

P.S. Urmăriți paina și site-ul meu www.abeautyworld.ro, fiți alături de mine în călătoria și viața mea din Orientul Mijlociu și lăsați-vă inspirați de scrierile mele diverse de natură psihologică.

Salam! 

Te îmbrățișez cu drag și dragoste,

psiholog, psihoterapeut

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.