Serbia și Macedonia: viata ca un film de dragoste si aventura

Daca ati citit povestea mea din Dublin și tarile Baltice, stiti ca pentru mine o calatorie e plina de mister, suspans, oameni, experiente si aventura.

Voiam sa ajung in Macedonia intr-un oras aproape de Albania, Struga. Variante de transport erau doua. Prima era cu autobuzul prin Bulgaria. Eu inteleg limba bulgara si stiu sa vorbesc cateva cuvinte, dar sincer imi era teama ca nu gasesc gara corecta unde urma sa schimb autocarul. A doua varianta a fost avionul.

2 țări și 6 orașe. Eu și viața ca mea ca un film plin de aventura.

Am luat avionul. Urma sa am 4 zboruri cu compania Air Serbian. București-Belgrad; Belgrad – Skopje și înapoi. Pff. Au fost cele mai groaznice zboruri din viața mea. Toate 4! Am simțit ca efectiv se rupea avionul. Încercam sa fiu calma pentru ca nimeni nu reacționa in niciun fel la mișcările avionului. Inima se zbătea mică și îngrozită. Priveam pe fereastra și gandeam: “doamne, promit ca dacă scap de data asta ma fac cuminte! Fac orice! Sunt buna…stau pe acasă. Off, mama, tata, chiar și nesuferitul de frate-meu. Cum s-ar simtii ei dacă eu nu as mai fi? Nu vreau sa le provoc suferința asta. Dreptate au când îmi zic sa nu mai plec. “

Așa am gândit primul zbor căruia i-am supraviețuit cu brio, avionul nu s-a rupt in doua, nici nu s-a prăbușit.

Am ajuns in Belgrad și aveam escala 18 h! Aveam de gând sa văd orașul. M-am învârtit, m-am răsucit, a naibii sa fiu dacă găseam ieșirea din aeroport.

Văd un chip cunoscut. O fata pe care o observasem mai devreme. Fusesem in același avion aterizat din România. Am abordat-o. M-am bucurat ca era românca și voia la fel ca mine sa vadă orașul. Buuun. Hai sa mergem împreuna in expediție.

Tare noroc am avut sa dau de ea. Foarte inteligenta, studenta la medicina, descurcăreață și mai știa si alfabetul chirilic! Ghici ce? Dacă mergi in Serbia ai nevoie sa-l știi. Numele străzilor erau toate in acel alfabet.

Ancuța, tovarașa mea de drum, avea la ea și o harta! Puteam sa-mi doresc mai mult de la cineva?

 Eu nu prea am cerut sau întrebat nimic nicăieri. Îmi lăsam colega la înaintare.

 Înțelegeam ceva sârbă și îi completam ei întrebările din engleză cand oamenii nu înțelegeau.

Belgradul încă are urma luptelor, războaielor. Pare așa un oraș stors și obosit. Sa prinzi și o zi de toamna cu muzica pe fundal, intri ușor in acel secol.

Clădirile purtau urme de gloanțe. Este un oraș interesant și bun de bifat pentru un călător.

Este ieftin la mâncare, haine și aproape de țara noastră.

 Clădiri drăguțe și multă istorie.

 Ne-am plimbat și răsucit cu sau fără harta încât am reușit sa vedem obiectivele turistice importante. Am fost și la un muzeu militar.

 

Am mâncat o înghețată (asta fac in orice țara merg), băut ceva specific sa intram in spiritul orașului la un local d-asta ca in centrul vechi la noi.

 

Orașul este in rampă așa ca fetelor, fără tocuri in Belgrad! Tot orașul e intr-o denivelare. Când urci, când cobori.

 La un moment dat ne aflam absorbind soarele in vârful unei clădiri și am zis hai sa ne împrietenim pe Facebook.

Prietena mea se uita la mine și îmi spune: eu te știu pe tine!

 Eu: da? Cum ? De unde?

 ( Pe mine ma știu mulți oameni sau îmi urmăresc activitatea din online, dar eu nu rețin nici măcar numele lor, iar rareori îmi amintesc fața parca ar fi de undeva. De aceea prefer sa zambesc și sa vorbesc normal cu oricine. Știu ca oamenii ma cunosc toți și nu vreau sa-i jignesc spunând ca eu habar nu am de ei. Dacă am avut o interacțiune mai avansată îmi amintesc in timpul conversației tot; dacă nu, și discuția este mai avansată, spun ca nu recunosc persoana și o rog sa-mi reamintească contextul întâlnirii )

 Bun, acestea fiind spuse ma temeam și acum ca am uitat-o.

 Ancuța: te știu de la Oriflame! Am fost o data la o conferința și tu erai pe scena.

Ma linistitsem. Deci nu am vorbit direct. :)))

 Ma bucur când am un impact in viața oamenilor, ii inspir și fac asta constant in Oriflame.

 Prietena mea pentru 8 h m-a lăsat intr-o stație de autobuz sa ma intorc la aeroport, iar ea a luat alt autobuz către un oraș din Serbia.

 Am ajuns in aeroport mai devreme decât zborul meu pentru ca nu am vrut sa stau singura in oraș și îmi era teama ca neștiind alfabetul chirilic sa deschiderea străzile nu as fi găsit drumul înapoi.

 Stăteam in micuțul aeroport. Foarte mic. Ma plictisisem. Nu aveam ce sa văd. Observam oamenii.

Urma sa am zborul către Skopje. Prietena mea începuse sa-mi tot dea mesaje și părea agitata. La un moment dat mi-a zis:

“Angi, nu am vrut sa te speri pana acum, dar in Macedonia a fost și este furtuna, inundație și oameni au murit. E grav. Posibil sa anuleze zborul sau sa aibă intarzieri. “

 Atunci a început filmul!

 Eram așa obosita, speriata… așteptam in aeroport pe o banca, ochii mi se închideau și prindeau secvențe de imagini, iar urechile căutau sa prindă fragmente din discutiile angajaților. Timpul trecea și totul era freamăt. Avionul se pare ca întârzia, dar nimeni nu ne anunța nimic.

 Am gândit așa: am 2 variante. Dorm in aeroport sau caut cazare in oraș. Problema ar fi cum ajung eu noaptea in oraș dacă eu abia am ajuns ziua și asta pentru ca nu eram singura. Iau un taxi! Dar cum ma descurc cu taxiul când ăștia caută sa facă bani de la străini și sa ceara alt preț?

In amețeala minții mele, cât și obosela corpului fizic, intr-un final ne strigau sa ne urcam in avion. Tot nu eram Ok cu asta. Stai așa. In Macedonia e furtuna și ăștia vor sa zbor?! Nimeni nu ne spune nimic?

 De regula dorm in avioane. Eram obosita, dar atât de speriata încât nu am putut sa închid ochii prea mult timp. Zburam, ascultam furtuna prin cabina avionului ala fragil, iar vântul ne răsucea cum avea el chef, ca atunci când sufli intr-o morișcă.

 Mi-a trecut toată viața prin fata ochilor, m-am rugat la Dumnezeu și la toți Sfinții până am aterizat.

 In aeroportul din Skopje ma aștepta prietena mea macedoneanca cu tatal ei. Este o colega de la facultate căreia am sa-i mulțumesc toată viața pentru modul cum m-a tratat in țara ei, cât și pentru ca ea este un om cu adevărat deosebit.

Monika Mihajlova este numele prietenei mele. Am făcut cunoștiință cu tatal ei și m-am urcat in mașina.

 In Macedonia găsești pe alocuri aromâni, cât și vorbitori de limba romană. De exemplu, prietena mea vorbește impecabil și toți oamenii pe care eu i-am cunoscut acolo.

 Era furtuna, iar carosabilul plin cu apa. In noaptea aia trebuia sa ajungem din Skopje in Stip. ( orașul prietenei mele)

Stăteam micuță pe bancheta din spate a mașinii și prindeam fragmente din discuția macedonenilor din fata mea, Monika și tatal ei.

 Eram îngrozită de cum se mișca și se ducea mașina pe apa de pe asfalt, cat și de furtuna de afara.

Gandeam: Doamne, nu am murit de avion și o sa mor de mașina! Nu am apucat măcar sa o sun pe mama.

Ajungem la destinație deci nu am murit nici atunci, nici măcar de frica.

Prietena mea îmi spune: “Angi, tu ai dormit, dar a fost groaznic pe drum, cădeau copacii!”

 Am dormit? Serios?  Încercam din răsputeri sa dorm, număram oi și avioane, dar nimic. Am stat mică cu ochii închiși de frică pe banchetă.

➡ Primul oraș din Macedonia pe care l-am vizitat a fost Stip. Orașul natal al prietenei mele.

 I-am cunoscut familia. Bunicii aromani încercau sa comunice cu mine pe limba lor. Am purtat discuții despre România. Mama ei era foarte drăguța și ar fi vrut sa comunice cu mine, dar nu știa romană sau engleză. Noroc ca eu învățasem ceva macedoneană.

 

 Ne-am plimbat prin micuțul oraș, prietena mea m-a dus in toate locurile renumite și mi-a oferit specialități de mâncare. Am băut un vin specific și mâncat “pastramalija”. Pâine cu carne pe deasupra prăjită.

➡ Al doilea oraș a fost capitala, Skopje și Matka – superba rezervație naturala.

In capitala sunt clădiri măiestoase. Pentru turiști e minunat de văzut și pozat, in schimb ce ei, macedonenii, sunt supărați pe guvernul care a cheltuit bani aiurea pe monumente scumpe in nu știu ce stil, când in țara sunt atâtea alte nevoi.

 Am fost la casa memoriala a Maicii Teresa și am scris câteva rânduri intr-un caiet. Am vizitat o cetate, muzee.

De apreciat ca ei au in stație panouri care spun când vin autobuzele și traseul lor. Aștept asta și pentru București, va rog.

La rezervația Matka totul e Wow. Natura, apa, aer, magie.

➡ Intr-o alta zi am plecat spre un nou oraș, Bitola. Acolo am stat la o fata care învață și ea in România. Oficial de când eram acolo vorbeam fie in romană, fie in macedoneană. Engleză nu-mi era utila.

Am fost onorata de bunătatea lor ca oameni și ospitalitatea lor. Am stat la ei acasă și am fost primită cu brațele deschise fără sa ma cunoasca. Eram prietena Monikai, deci și prietena lor.

 Acolo se bea multă cafea, dar eu am ținut pasul cu brio.

 Ne-am plimbat prin Bitola. Intr-o seara am fost la club. Un oraș frumos și viu.

 ➡ Ohrid și noi prieteni. In Ohrid ne-am întâlnit cu un băiat care și el vorbea limba romană. E minunat orașul! Este un lac acolo ca atracție principala, o biserica pe stânci, un peisaj de vis.

 

In Ohrid și următorul oraș in care am plecat sunt mulți albanezi. Macedonenii nu se prea înțeleg cu albanezii. Spun despre aceștia ca au un comportament lipsit de bun simt și fac multe afaceri ilegale.

 ➡ Struga. Doar eu urma sa merg in ultimul oraș al călătoriei mele. Prietena mea a dat un telefon, iar eu am fost plasata unui alt macedonean vorbitor de limba roamana.

 Eram in Macedonia de câteva saptamani și nu cheltuisem niciun ban. Acum urma sa-i dau tipului ceva bani ca făcea pe taxiul pentru mine. Dar…. am stat la povesti, am râs, m-a dus la hotel, a vorbit pentru mine cu cei de acolo și m-a invitat la cafea. 🙈

 Normal ca am acceptat :)))) iubesc cafeaua,  sa cunosc oameni noi și sa ma plimb.

 Am fugit repede in camera, mi-am lăsat bagajul, am făcut cunoștința cu colega de camera și am fugit la plaja cu noul tip.

 Eram la o terasa pe plaja: eu, tipul cel nou și un cuplu. Ultimii doi nu știau limba romană, dar prietenul cel nou i-a avertizat sa aibă grija ce vorbesc lângă mine pe macedoneană ca înțeleg tot. Adia vântul și nu m-am băgat in apa. Îmi savuram cafeaua și vorbeam ba pe romană, ba macedoneană. Le ce-mi trebuia engleză acolo?

 Tipu m-a adus înapoi la hotel și mi-a propus sa mai ieșim prin orașul acela sau altele zilele următoare. Am aprobat, dar nu am onorat invitația. Veți înțelege in rândurile următoare de ce. :))))

 Eram deja de câteva zile pe acolo iar prietenii mei îmi scriau. Primesc un mesaj de la un prieten cunoscut in călătoriile mele prin lume. Este profesor la o universitate din Kosovo. Mi-a spus ca vrea sa bem o cafea împreuna. Sa va explic. Kosovo este o alta țara, iar pana la mine făcea peste 4 h. Ce credeți ca am făcut ?

Îmi surâdea ideea și poate as fi acceptat, dar au urmat alte evenimente neprevăzute.

 In hotel m-am întâlnit cu muuuulti oameni din toată Europa. Lucram cu o metoda prin teatru care poate fi utila in vederea integrarii diverselor persoane intr-un grup, poți arată prin aceasta problemele unei societăți sau clase defavorizate, este o extraordinara metoda terapeutica etc. Asta ca sa va familiarizez cu ce făceam pe acolo.

In hotel mai era cazata o întreaga echipa de fotbal aflată in cantonament. Băieții veneau din Albania.

Rezumat: echipa de fotbal, personalul hotelului, muuuulta lume (băieți și fete) din toată Europa, plus Angi, adică eu. :)))

Nici nu m-am integrat bine in peisaj utilizând cât mai des cuvintele in toate limbile pământului pe care le cunosc ca m-am făcut remarcata de catre toti numitii mai sus.

Facusera rost de facebookul meu si-mi scriau pe chat.

M-a abordat un tip din personalul hotelului. Credea ca-s macedoneanca la cum vorbeam. Imi scria zilnic ba in macedoneana, ba incercand limba engleza. Isi dorea sa stam de vorba sau sa bem o cafea, dar eu chiar nu aveam timp si nici nu voiam. :))))

Fotbalistii se luau mereu de mine pe scarile hotelului. M-am imprietenit cu 2 pe facebook, unul mai dragut ca altul. Unul ma tot complimenta si invita la…ghici ce? O cafea. :)))

Prietenii din Europa imi spuneau ca-s fashionista. Atunci a fost momentul in care am realizat ca eu chiar ma imbrac bine.

 

Ah. Sa nu credeti ca eram singura fata de acolo, dar nu stiu cum se intampla sa fiu asa cuceritoare datorita sociabilitatii mele crescute. Uneori e foarte greu pentru ca as vrea sa fiu lasata in pace nu sa fiu cucerita de toti cei care ma vad.   :)))) Vorba unui prieten: faci prospectare. Am zis ca fac preselectie. Prima conditie sa ai sansa sa iesi cu mine trebuie sa cumperi wellness pack si Novage man. Pai, trebuie sa ma conving ca folosesti cosmetice de calitate, apoi mai vorbim. :)))) Bun, glumesc, glumesc. Nu credeti tot ce zic.

 Din grupul de europeni, doi tipi imi erau simpatici. Unul din Croatia si altul din Cehia.

 

M-am apropiat mult de O. din Croatia. Imi placea ca era foarte inteligent si aveam discutii interesante. A lucrat ca avocat in Marea Britanie,  a fost prin America, iar in prezent are o afacere cu un american.  Era frumos sa petrec timp cu el pana intr-o seara cand el a plecat in alt oras din Macedonia.

 Pfff…ce seara plictisitoare urma sa am. Cu cine sa vorbesc si eu???

 Ne-am strans cativa din grup si am plecat pe malul lacului Ohrid. Era seara, stateam pe plaja pe cateva șezlonguri. Ne-am luat de baut vin si bere. Eu mi-am luat o sticluta mica de vin rosu. Delicios!!

Am stat pe sezlong cu cehul M. Sa vi-l descriu. Brunet, mai inalt decat mine cu 10-20 cm, ochi albastri, terminase facultatea de afaceri si era la psihologie. Avea un vis sa fie psiholog. El era cu siguranta cel mai dragut din grupul nostru.  Eram amandoi cu fața către grupul de prieteni si in spatele nostru nimeni.

 Mmmm…sa va spun ce a urmat? Eu ii dadeam din micuta mea sticla de vin, el imi dadea din paharul lui cu bere. Nu m-am imbatat niciodata, iar anul asta am rennuntat total la alcool din cauza kcal pe care le are si faptul ca nu se metabolizeaza de catre organism.

Ne atingeam mereu degetele cand imi dădea paharul lui. Ne mângâiam, priveam si in acelasi timp zambeam celorlalti ca si cum totul e in regula. M-a luat in brate cu bratul prin spate fara ca ceilalti sa observe.

 Inainte sa trec mai departe la poveste, in grup mai era un portughez care inca imi scrie ocazional si ma invita in Porto, un fotbalist inca ma urmareste in online, macedonenii la fel, iar cu croatul inca vorbesc destul de des, dar asta e alta poveste.  😉

Urmatoarele zile au fost minunate. Fotbalistii suparati si personalul hotelului pentru ca in final m-au vazut cu M.

 Am fost la un restaurant pe plaja si am plecat pe un ponton. Era noapte. Ma tinea in brate ca in faza de pe titanic si ma ridica in sus, la fel si atunci cand dansam. Cum sa nu fiu eu fericita. Romania? Cine vrea in Romania? Mereu le-am zis alor mei ca daca nu ma va iubi vreun român, in restul Europei pot sa-mi aleg din ce țară vreau ca ăia mă apreciază pentru cine sunt.

 Eram eu cu el la masa, la terasa, pe plaja si cand lumea imi era mai draga aparea EA. Cine era ea? Pai chiar asa, cine naiba se credea??? O tipa jumatate din Cehia, jumatate Rusia. Eu ii greseam mereu numele. Nici nu m-am agitat sa i-l retin. Se tinea peste tot dupa noi. Era indragostita de M.  Nu se prindea ca nimeni nu-i da atentie? Venea mereu dupa noi si vorbea, vorbea, vorbea fara rost. M-am bucurat ca si M. era enervat de ea  si i-a zis sa plece si sa-l lase cu mine. Ha! Biiiine. Enervanta. Incerca sa se poarte frumos cu mine, dar era ironica si cinica. Tipo, ti-ai gresit omu’.

Intr-o zi am avut o improvizatie la teatru. Am dat-o in bara rau si imi venea sa plang. El s-a oferit sa ma inlocuiasca si sa termine scena in locul meu. Toata echipa a inceput sa aplaude si sa scoata diferse sunete: oooo-uuuu. Eu? Rosie toata. Dupa ce scena s-a terminat i-am multumit ca a facut gestul asta pentru mine si l-am luat in brate.

 Era minunat acolo totul si nu voiam sa mai plec. In tara toata lumea se intreba ce naiba fac, daca m-am mutat si cand mai vin acasa. Mie nu-mi păsa. Eram fericita.

Diminetile lucram pe echipe si improvizam teatru, amiezile le petreceam cu gasca la lac inotand, iar serile dansam in discoteci improvizate.

Se apropia calatoria de sfarsit, iar eu si minunatul meu prieten M. ar fi trebuit sa ne despartim si sa o luam pe căi diferite in lume si in Europa.

El nu voia sa stea departe de mine, sa ne despartim si nu putea concepe faptul ca nu mă va mai vedea vreodata. Si eu eram trista cu cat zilele treceau. M. urma sa plece in Italia intr-un concediu cu parintii lui. Mi-a propus sa mergem impreuna: hai cu mine in Italia! Mergem cu masina cu slovacul, luam trenul din Austria si ne intalnim cu parintii mei in Italia. Le-am tot vorbit de tine si vor sa te cunoasca. Nu ai nevoie de nimic. Vor plati ei pentru tot. Hai cu mine.”

 

In fiecare zi imi spunea sa ma gandesc la propunerea lui si sa plecam impreuna catre o noua destinatie.

In Italia nu fusesem niciodata, sa fiu cu el era minunat, mai urma sa dau o explicatie acasa ca nu ma intorc la data promisa. Mmm….sa spun adevarul, sa spun o poveste?

Urma ziua plecarii de la hotel. Din gasca tot plecau in fiecare zi cate unul sau mai multi. Grupul nostru era tot mai mic. Era clipa in care trebuia sa iau o decizie. Mentionez ca si ceha invatasem din conversatiile cu el.

Plec cu iubirea mea in Italia si traiesc povestea de dragoste a vietii mele sau mă intorc trista si neconsolata in Romania suferind din dragoste dupa acei ochi albastri si acel sufelt cald, atent si bun.

M: “Iubito, vii in Italia cu mine? Mașina ne așteaptă. Îți iau bagajul? ” Imi spuse el privindu-mă prin acei ochi si intinzandu-mi mâna.

………………………………………………………………………………

 Daca am mers in Italia sau nu, cum au decurs lucrurile intre noi apoi sau ce s-a mai intamplat, in articolul urmator. 😉

Te imbratisez cu drag si multa energie, cititorule, 

psiholog, psihoterapeut

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.