Olanda și rostul asigurării medicale. Pierdută în neant

  Pe lista europenilor si a lumii in general, apare macar odata in viata Olanda. De ce? Pai este tara liberatatii de orice natura: iarba legalizată, sa fumezi sau sa mănânci ( in prajituri ), ciuperci halucinogene, prostitutia legalizată si “marfa expusă la vedere” in vitrine ( cartierul rosu ). Alcoolul e un bonus pe langa acestea.

Se zice ca mari personalitati, barbati cu nevoi diverse din toata lumea, isi iau cate un weekend in Amsterdam pentru a fi si ei satisfacuti intr-o masura sau alta. Din punct de vedere sexual sau al libertatii oferite de iarba.

Am plecat si eu intr-o calatorie in aceasta tara a fantasmelor si fanteziei. Nu am plecat cu niciun iubit, ci cu o prietena. Iubitul de pe atunci imi era cel din povestile: ” 1 Serbia si Macedonia” si 2 Cehia si Berlin. Pe el l-am lasat acasa sa invete pentru facultatea la care dorea sa se mute si eu am plecat in aventura.

    Am renuntat demult sa plec cu un program prestabilit in vacante sau cu harta la purtator. De fiecare data cand ma ghidez dupa o harta, ghici ce? Ma ratacesc, pierd timp aiurea si nu ma bucur de peisaj. Mai exista si varianta a doua, in care am un prieten mai stresat decat mine care si-a facut toate temele  privind tara, orasul, obiectivele, mancarea, tot.  Eu imi platesc calatoria, urmez pasii grabiti ai celui care s-a agitat sa caute tot ce exista sau nu despre oras, imi fac poze, observ oamenii si caut wi-fi cel mai adesea. :)))

Amsterdam este un oras minunat. Eu l-am colindat toamna. Este concentric. Si aici are rost teoria mea cu “nu ai nevoie de harta in vacanta”. Cu harta in brate ne-am invartit in cercuri. Intregul oras este alcatuit din mai multe cercuri. Un cerc case, alt cerc apa. Sa te poti orienta prin oras te sfatuiesc sa te ghidezi dupa aceasta informatie. Eram cazate la “n” cercuri distanta de centru, muzeul era la “n” cercuri distanta, magazinul la fel, statuile. Adica ne calculam distantele si ne stabileam locatia in functie de canalurile strabatute de apa. Asa, in numai cateva ore, am invatat rapid tot orasul.

Sursa: duchamsterdam.nl

Pentru cazare te sfatuiesc sa cauti pe booking. Am mare incredere in prezentarile lor, pretuirle realiste, poti anula rezervarile si mai poti vedea si parerile altor oameni privind locatia, masa, personalul. Poti sta cu numai 5 euro intr-un hostel din centrul oricarui oras si ai micul dejun inclus. Eu reusesc mereu sa dau de oferte d-astea.

Pentru bilete de avion recomand intotdeauna aplicatia skyscanner. Aici ti se prezinta toate ofertele de zbor si apoi esti redirectionat catre companiile care il ofera.

Poze minunate poti sa faci oriunde datorita coloraturii orasului. Tu poti sa fii simplu imbracat, fara imprimeuri; culoarea se va reflecta pe hainele tale in orice colt sau pe orice pod al canalului ai fi.

Obiective turistice: totalitatea caselor cu o arhitectura impresionanta, plus:

  • podurile luminate;

  • canalele care inconjoara in straturi orasul;

  • muzeul de arta si istorie Rijksmuseum;

  • muzeul lui Van Gogh;

  • cartierul Begijinhof ( singurul loc linistit din Amsterdam. Adaposteste o manastire si este centrul de pamant al sistemului de canale );

  • casa Annei Frank ( exista o carte de tip jurnal in care se prezinta gandurile tinerei evreice Anna, in vremea celui de-al doilea Razboi Mondial );

  • piata plutitoare de flori Bloemenmarkt;

  • muzeul national maritim Scheepvaartmuseum;

  • Cartierul Rosu sau De Wallen; Koninklijk Paleis ( palat regal deschis publicului );

  • muzeul Madame Tussauds ( muzeul cu figuri de ceara intalnit si in alte mari orase ale lumii );

  • Piata Dam ( are o statuie mare in mijloc, un fel de stalp. Este un simbol maret precum Obelixul de la Costinesti);

  • fabrica de bere Heineken ( in turul prin fabrica primesti o bere personailizata si niste accesorii inscriptionate );

  • piata Albert Cuyp ( plina de diverse chestii si nimicuri, un fel de China Town);

  • muzeul Torturilor;

  • parcul Vondel;

  • muzel de tehnica Nemo;

  • biserica Oude Kerk;

  • Gara Centrala ( pentru minunata arhitectura );

  • muzeul Marijuana si Cannabis;

  • muzeul Sexului;

  • muzeul Prostitutiei;

  • muzeul Erotic

  • si “n” alte muzee diferite.

In fata muzeului  Rijksmuseum si cum vii dinspre muzeul lui Van Gogh, este “atractia principala” a orasului. Celebrul nume scris mare ” I am-sterdam”. Aici trebuie neaparat sa-ti faci poze, altfel niciun prieten de pe facebook nu te va crede ca ai vizitat orasul.

Atentie, este mare inghesuiala langa acest simbol si iti va fi greu sa-ti faci o poza fara ca si alti oameni sa apara in ea.

Personal nu le-am vazut pe toate. Nu sunt un fan muzee. Prefer sa admir arhitectura din exterior, dar de regula intru in ele sa le vizitez pentru ca am vreo prietena fascinata sa bifeze si asta pe “to do list”. Asa s-a intamplat si acum.

Prietena mea Andreea: “cum sa vii in Amsterdam si sa nu vezi muzeul lui Van Gogh???” Ok. Mergem. Cat costa? 17 EURO. OK…

Cea mai mare greseala in calatorii e sa convertesti valuta de acolo in lei. Mereu iti da cu virgula si te mai si enervezi cand stii cat inseamna asta la noi. :))) Mai bine platesti cat ti se cere fie ca sunt euro, dolari sau alta moneda. Nu e mai bine sa dai 5-10 euro decat sa realizezi ca ai dat 24- 50 lei pe nimic? Dormi sigur mai linistit fara conversie. Norocul meu ca nu sunt buna la matematica sa nu ma ia inima cat cheltui prin vacante pentru o rochita pe care trebuia neaparat sa o am!

Eu cu prietena mea radeam incontinuu fara motiv. Nu stiu ea, dar eu sigur ma plictisisem. Daca presimteam ce urma sa patim părăsind orasul, zambetul meu nu ar mai fi fost asa de larg…

Tot colindând prin muzeu, deja imi formasem o parerea artistica. Cunosteam tehnica lui Van Gogh si a celorlalti pictori fara sa mai citesc cine semnase un tablou.

“Mmm, tabloul asta e de Monet! Uite tehnica. El are picturile mai umede. “

“Pff…pai stai sa-ti zic eu cum a pictat asta. Erau si ei ca baietii la o bere si fumau ceva si asa le-a venit inspiratia sa picteze difuz. “

Tot asa comentand picturile si dandu-ne mari critici de arta, ne-am evaporat rapid cand am auzit in galerie niste romani. Daca ne facem de râs, barem sa nu ne facem pe langa cunoscuti.

Ma gandeam: “sunt in Amsterdam, din toate atractiile care indeamna turistii aici, eu sunt intr-un muzeu. Multumesc, Andreea!” Totusi, mi-a prins tare bine muzeul. De fiecare data cand mă intreba cineva atunci sau dupa, ce am facut in Olanda, singurul lucru de care imi aminteam clar era ca am fost la muzeu. :)))

Odata raspunsul meu nu a fost cel mai potrivit. Pe principiul ” daca taceam, filozof ramaneam.”Eram la master, iar un profesor vorbea despre ” Van Gogh”. Eu atat am auzit si m-am apucat sa ma laud rapid ca si eu am fost la muzeu. In sala liniste. Toti m-au privit fara sa zica nimic. Dupa o pauza si-au reluat conversatia, iar eu ma miram ce am zis de nimeni nu ma baga in seama. la un alt curs am inteles si am inceput sa rad de unde singura. :)))) Ei vorbeau de Van Gogh, dar nu de muzeu sau picturi, ci de un sanatoriu cu acelasi nume. Doar studiam psihoterapia, normal ca vorbeam despre centre de terapie.

Majoritatea atractiilor turistice le vezi luand orasul la pas. Mereu descopar si ce nu m-as fi gandit sa caut cand fac asta.

Va recomand cu caldura si deschidere, mai ales daca nu aveti probleme cu inima, sa vizitati muzeul sexului si celelalte doua: erotic si prostitutiei. Ah! Ce priveliste! Muuuult mai ieftin ca la Van Gogh si delicios la vedere. O sa vedeti din imagini de ce zic asta. :))))

Nu are rost sa va conving a vizita muzeul sexului, cred ca pozele mele au vorbit pentru mine.

Ce sa mananci in Amsterdam? Gsesti si mancare ca peste tot in Europa, fast food-uri, dar va recomand urmatoarele: sandwich cu peste, cartofi pai si prăjituri.

Acesti cartofi cu maioneza. Atentie la ketchup-ul picant. Nu exagerati! Picantul, aici este picant! Precum mancarea de la Halal Guys in America. Pfooo…anestezic pentru gură.

Ea este ,Andreea. Buna, Andreea! Tot ea a fost cu ideea achizitionarii acestor cartofi prajiti, cica sunt “celebri”.

   Ce nu am pozat, dar trebuie sa incercati, sunt prajiturile cu…cannabis. Da! E plina Olanda de fel si fel de preparate cu cannabis, marijuana si mai ales in forme care amintesc de organe sexuale sau trimit la sex. Doar despre asta sunt suvenirurile acolo. Pe principiul, vrei sa-ti aduc un breloc in forma de penis sau jeleuri colorate cu aceeasi forma “apetisantă”? Sau varianta pentru cei slabi de inima, flori, seminte de flori, flori in ghiveci. Este si tara lalelelor, nu doar a sexului si ierbii.

  Peste tot gasesti prajituri cu verdeata sa cumperi, dar personal, cred ca nu toate contin iarba. Unele cred ca sunt facute doar sa pacaleasca turistii si au condimente sau coloranti alimentari. Am mancat si eu niste negrese la inceput timid, apoi cu pofta. Negresa este prajitura mea favorita. Nu am simtit nimic…Stiti momentul ala cand astepti sa vina furtuna, astepti sa se intample ceva ca ai incalcat o regula stricta? Momentul ala care se intampla in filmele cu Egiptul antic cand daca atingi un artefact, totul se misca? Eh, asta astetpam si eu acum privind cerul albastru al Amsterdamului, dar nimic… Prin urmare, as vrea sa ma mai duc in Olanda si sa incerc mai multe prajituri ca sa le simt gustul cu adevarat.

Prin oras se simte adesea mirosul de iarba…unii oameni fumeaza pe strada gionturi fara niciun stres. E un sentiment asa de adrenalina sa stii ca faci ceva ilegal in tara ta, dar legal pe pamantul ăla. De atunci reusesc sa simt mirosul de iarba si sa-l disting pe strada sau vacante. E un subiect foarte delicat. Ilegal consumul in lume, am auzit atatea povesti ca este consumat peste tot. Inclusiv prin America mirosea pe strazi sau am zarit nergii fumand pe strada.

Un prieten din Albania mi-a zis ca la ei se gaseste cea mai pura iarba si de acolo se importa in Olanda sau in alte parti. Culturile de iarba cica sunt detinute de insasi guverul lor. Toata lumea stie, nimeni nu vorbeste deschis, statul are bani, lumea este fericita ca economia merge.

Peste tot poti sa observi biciclete. E frumos. Este un oras lipsit de poluare si se spune ca numarul bicicletelor depaseste numarul populatiei Amsterdamului.

Culoarea orasului ma inspira numai cand ma uit la poze, dar sa traiesc acolo! Aerul acela fresh, multitudinea de culori, oameni linistiti, biciclete, canale…daca m-as duce iar, as sta pe o banca nu doar sa ma dau cu ruj, ci sa meditez, sa scriu, sa creez o poezie poate sa un text metaforic. Orasul te indeamna sa fii profund si calm.

Ah! Foarte important! In Amsterdam, peste tot sunt Coffee Shop-uri, dar nu sunt cafenele dragute de unde poti sa bei cafelute, ci sunt locuri umbroase pline de fum. Iar la tejghea se vine iarba…pe marimi si sortimente. Citeste atent meniul inainte sa ceri ceva.

   Eu sunt mai zapacita de felul meu, iar in strainatate mai mult ca in alte locuri. Mergeam ca o floricica pe drum ( merg intotdeauana pe jos sa admir peisajul si nu cu mijloacele de transport ale orasului, poate doar in caz de distante mari apelez la ele) si nu am realizat semnalele luminoase ale organelor de politie. Ups! Totul s-a desfasurat mult prea repede…au trecut scutere in viteza cu girofare aprinse si strigau ceva pe limba lor. Neintelegand nimic si speriata, am fugit la semafor. Aia mi-a fost greseala! Am sarit in fata unei coloane oficiale. Politistii tipau la mine si sunau. Eu ma uitam cu ochii mari neintelegand ce trebuie sa fac. Ma blocasem pe mijlocul drumului. Intr-un final m-am trezit si am fugit pe partea cealalta a drumului. Imi era teama ca acestia sa nu vina dupa mine si sa ma aleg cu o imensa amenda. Probabil s-au prins si ei ce floricica aeriana sunt si m-au lasat in pace.

Prietena mea: ” băiiii, cum sa traversezi drumul asa??”

Eu: nu mi-am dat seama ce se intampla…

Andreea: nu-i nimic, Angi. Tu esti frumoasa!

   Asa imi spunea prietena mea de fiecare data cand eu spuneam vreo prostie. “Esti frumoasa”. :))) Pe principiul ca nu prea conteaza ceea ce zic.

IMG_5791

   Daca sunteti intersati de Cartierul Rosu, am auzit ca pretul e de 50 euro pe ora.   O alta cunostinta mi-a mai zis ca seara sunt “piesele adevarate”, ziua sunt cele urate afisate in vitrina. Eu am fost ziua…si ma miram de ce toti vor sex macar o data cu vreo tipa de acolo. Erau urate…grase, pline de cicatrici, batrane…Nu sunt o critica de arta, dar sunt psiholog. Pot citi atatea din ochii lor…Se zice ca in prostitutie, video chat, ajung femei care se desconsidera pe sine, femei care se lasa abuzate sau au suferit de vreun abuz sexual. Nu ai voie sa faci poze acolo, dar eu mi-am pozat incaltamintea.

Partea a doua a vacantei este mult mai palpitanta. Am vrut sa luam trenul spre o alta destinatie si asa a inceput aventura catre satul muzeu Orvelte.

Un sfat pentru calatorii: daca va luati bilete online pentru transport in Olanda, verificati atent data de la care sunt functionale! Noi aveam bilete luate si eram in tren. La un moment dat niste prieteni ne anunta ca si-au luat amenda de sute de euro pentru ca erau in tren la ora 7, iar biletul era activ de la 9. Asa ca nu am riscat si am coborat din tren asteptand sa se faca ora care trebuia dupa ceasul care era.

   Am plecat seara spre asa numitul sat muzeu. Imi amintesc o scena de care ma amuz teribil de fiecare data cand ma gandesc la Olanda. Seara, in gara cu prietena mea, Andreea. Eram doar noi doua pe peron cu imensele noastre bagaje. Radeam la glumele noastre si ne faceam planuri de viata. De fiecare data cand treceau trenurile aveam impresia ca zboara. Aveau o viteza incredibila…sau asa o simteam noi.

Fețele nostre spun tot. :)))) Cum trecea un tren, noi ne intindeam pe banci si ne tine bagajele sa nu le ia curentul produs de cel dintai. Faza si mai amuzanta este ca la intoracerea din “aventura”, pe cand priveam trenurile care nu opreau in gara, am inceput sa radem. Trenurile nu mai zburau cu aceeasi viteza ca la sosirea noastra…ceva se intamplase cu perceptia si viziunea noastra privind lumea in prima calatorie.

Cat am stat in gara, Andreea a plecat pana la toaleta, iar eu am ramas paznic la bagaje. Timpul trecea si ea nu mai aparea. Incepusem sa ma ingrijorez. In gara isi mai facusera aparitia niste oameni dubiosi ( pentru mine toti sunt dubiosi ) care fumau ceva…Imi faceam singura filme. ” Pff..daca vrea ăsta sa imi fure bagajul. Cum sa fac sa fug cu toate bagajele, trolerele? Era asa de greu de iesit de pe peron…in timp ce eu imi faceam scenarii de evadare ( gandesc bine in fantezie ), apare Andreea fugind speriata.

“Ce ai patit?”

“Am ramas blocata in wc si a trebuit sa sparg usa sa ies de acolo. “

Am inceput sa rad si ne-am urcat in tren.

De regula fac multe poze in calatorii ca asa imi amintesc mai bine tot ce am vazut, facut sau trăit.

Satul muzeu parea pierdut de pe harta si nimeni nu stia unde sa ne lase.  Eram oficial intr-o calatorie fara directie. Coborate din tren, am luat un autobuz. Speram noi sa fie si cel corect.

Asa cum se observa in imaginea de mai sus, era noapte, bezna si pustiu. Eh, in acest tablou ne-a dat jos din autobuz soferul: “ati ajuns”. Unde????? In padure???

In acele momente de groaza care au urmat, m-am bucurat enorm ca mama, care adesea suna cand nu trebuie sau ma prinde “in flagrant”, acum nu ma cauta. Ce i-as fi zis? “Da, mama. Sunt bine, stai linistita, car trolerul dupa mine printr-o padure intunecoasa, plina de animale salbatice si nu am nicio directie. Probabil o sa traiesc…pana maine”. 

Nu glumesc. Eram eu si prietena mea aruncate de autobuz intr-o padure. Olandezii au piste de biciclete in pustietate, dar ghici ce? Nu vad rostul unor stalpi de iluminat public.

Soferul ne spusese sa o luam in stanga. Toate indicatiile viitoare sunau la fel: ” left-left”. Ajunsesem sa cred ca totul in Olanda se afla pe directia “stânga- stânga”.

Am plecat pe un drum pustiu in stanga. Căram trolerele dupa noi tacute. Ne luminam poteca cu lanterna de la telefon.

Intr-un final vedem un fel de restaurant in față. Zambim si simtim speranta. Alergam pana acolo si ne invartim in jurul cladirii cautand o usa. Intram si spargem la propriu o petrecere pentru ca toti s-au intros cu privirea catre noi. Eram doua fete brunete cu bagaje imense dupa noi, priviri pierdute, obosite si speriate.

Ne-am dus la bar si am intrebat de locatia cazării noastre. Fata se uita mirata la noi. Stiam deja ca engleza desi e internationala, nu e la fel peste tot. Norocul meu ca aveam un printscreen cu denumirea. I-am aratat-o si a incepput sa ne zica exact ce va spuneam mai sus. Era ceva de genu: ” iestiti in sosea, left-left, do you see the pie…”. Ne pierduse oricum la ” stanga”.

Am plecat luminandu-ne in continuare drumul cu telefonul. Inca ne era teama. Imaginati-va ca eram in intuneric pe un drum dintr-o padure, pe fundal zgomotele noptii, fara semnal la telefon, fara vreun numar util, fara harta, fara nimic.

Am luat-o pe primul drum din stanga. Am mers putin si drumul s-a oprit. Am continuat sa mergem pe pamantul umed, mocirlă. Cand trolerele noastre se impotmolisera in noroi, ne-a trecut prin cap ca poate nu e ala drumul. Ne-am intors pe soseaua principala cautand ajutor. Ajutor care nu venea de nicaieri.

Am traversat soseaua si eram practic in directia opusa față de indicatiile primite anterior de la sofer si fata de la bar. Ne-am oprit sa respiram. Niciuna dintre noi nu vorbea…Cautam lumina in benza si nu licărea nimic.

Sa spun ca-mi tineam mâna la piept pentru a-mi inabusi zgomotele inimii, este in zadar. Era o galagie a naturii de fundal si imi era teama ca inima mea sa nu trezeasca ceva din intuneric.

Andreea se gandea...”acum inteleg la ce sunt bune asigurarile medicale. Macar parintii mei sa beneficieze de pe urma dispartitiei mele.”

Nu stiu de unde putere sau speranta, dar am continuat sa mergem prin intuneric inainte.

Dupa ceva mers, dam de niste case intunecoase. Am simtit speranta si am cautat macar un om caruia sa-i vorbim.

Cam asa arata câmpul in care rătăcisem, dar imaginati-va acest peisaj fara lumina…

Intrate in satul bantuit de umbre, din nicaieri apare un om pe bicicleta! Ne ducem spre el si ii aratam adresa la care trebuia sa ajungem. Pe unde credeti ca ne-a zis sa o luam? Spre stanga! “mergeti spre stanga, se bifurca drumul, apoi faceti stanga”. Ok…

Desigur ca nu am gasit locatia. Ajungem in fata unei cladiri luminate, intram si intrebam de cazarea noastra. Un domn care se credea simpatic si amuzant, rade si zice: ” eu sunt B…”. Asta cu “b” si nu stiu cum, era numele locatiei noastre. “Este hotelul meu!” Un fel de hotel, sa nu exageram.

Nenea, care era proprietarul mai multor locatii importante din orasul muzeu, poate si primarul, ne-a luat dupa el printr-o pajiste.

Stiti cum m-am simtit in orasul ala? Ca-n filmele de groaza sau serialele animate in care orice suras al unui strain pare diabolic, in care totul este fantomatic si toti ascund secrete nedorind musafiri nepoftiti in timp ce ei incearca sa pazeasca sau sa ascunda ceva.

Am inceput sa tip “apa! “. Pajistea era uda toata, iar apa baltea. Ghidul strain intoarce capul catre mine intrebator. Eu: ” is water here!”. El da din umeri nepasator. Deja uram Olanda…

Este o tara foarte umeda si peste tot dai de apa. Amsterdam insusi este construit pe apa. De aceea, un alt simbol al tarii sunt botosii din lemn.

Necunoscutul deschide o usa mare si ne pofteste in interior. Mai deschide o usa si ne introduce intr-o incapere plina de oameni. Toti se uitau amuzati la noi. Ma simteam ca intr-un film prost.

Ne-au intrebat daca vrem mancare sau sa stam cu ei. In orice situatie as fi fost as fi ales mancarea. :))))

Eram in bucatarie mancand o combinatie cu orez si legume. Eram fericita ca o sa am mancare sanatoasa. Ce nu stiam in acel moment, era ca mancarea avea sa fie cam aceeasi in fiecare zi. :))))

Eram cu Andreea inca nevenindu-ne a crede ca traim si ca suntem acolo.

“Ce am trait noi in seara asta ne va lega pentru totdeauna. Nimeni nu are sa simta vreodata ce am simtit noi in seara asta.”

Zilele treceau in orasul muzeu. Nu puteam sa ne atasam de oamenii aia pentru ca noi avem o poveste care ne tinea impreuna.

Era un targ de Craciun acolo si am profitat de ocazie sa le vorbesc de Romania si sa le dam sa guste mici preparate. Mereu am o ie la mine ca o pot asorta usor si mai e si fashion.

Mos Nicolae are si el legenda lui acolo, iar intr-o seara ne-au facut o surpriza. Ne-au luat incaltarile si ne-au chemat in bucatarie. Acolo ne asteptau dulciuri pe langa foc. Au inceput sa ne zica legenda mosului si sa cânte. Am sarit in sus de fericire spunandu-le ca si in Romania il avem pe Mosu si bucuroasa ca urma sa mananc dulciuri si fructe.

Serile le petreceam jucand diverse jocuri de societate, psihologice, amuzante sau dansand…pe mese.

Nu era niciun Magazin pe acolo, cei din casa muzeu improvizasera unul cu dulciuri si alcool. Noi aveam alcool, dar nu dadeusem bani pe el.

E asa bine sa fii româncă in strainatate. Da, am facut niste cuceriri si pe acolo. Probabi atrasesem privirile mai multora, dar unul singur tot incerca sa vorbeasca cu mine. Nu prea putea pentru ca eram nedespartita de prietena mea. :))) Eh, grecul, grec este, ne tot cumpara vin. Cum sa nu traiesti bine?

O singura data am ramas afara eu cu el. A incercat sa vorbeasca cu mine:” mi-am dorit atat demult sa fiu singur cu tine sa-ti pot vorbi, iar acum cand esti aici cu mine nu stiu cum sa incep…” Nu a putut sa zica prea multe pentru ca a venit Andreea. :)))) Sufletul meu pereche din acea vacanta.

Alta data, tot dorind sa vorbeasca doar cu mine, m-a intrebat daca am nu stiu ce crema. Apoi ii parea rau ca nu mi-a cerut pasta de dinti. Pasta de dinti are toata lumea.

Cand m-am reintors in tara el mi-a tot scris. A avut un zbor asa urat, incat pilotul le-a zis efectiv ” pregatiti-va ca ne prabusim!”. Mi-a zis că in aceste minute de groaza s-a gandit la mine. Ii parea rau ca nu a apucat sa-mi vorbeasca si sa-mi spuna ce simte pentru mine…ca nu ma mai va vedea niciodata.

Ca o paranteza. Traiti viata si exprimati-va. Nu stim niciodata cand este ultima zi…

M-a sensibilizat treaba asta. Uite,mă, eu cand am un zbor urât ma gandesc la mama si la tata si cat de dor o sa le fie de mine, iar cineva se gandeste la mine in momente in care singurul miros pe care il simti in nări e…moartea.

Am tot vorbit apoi mult timp. M-a invitat in vacante in Grecia de multe ori sau de fiecare data cand il intrebam ce face imi raspundea la fel: ” eu, ce sa fac…inca sunt indragostit de tine.

Am spus-o si o repet. Daca nu am sa ma simt apreciata in Romania, intotdeauna pot sa-mi fac un iubit din alta tara. M-am gandit in felul urmator. Eu o sa locuiesc in alta tara, iar ca sa-mi aleg o tara potrivita, ma gandesc la ce gen de baieti imi plac. Pai sa fie bruneti, bronzati, inalti si cultivati. Cer prea mult? Deci am de ales dintre: Spania, Portugalia, Mexic, Brazilia….

Mâncare? Pfo….sa mor de foame in acel sat parasit de lume. Eram pe principiul “da-mi o cafea, imi este foame!”

In fiecare zi aceeasi mancare de orez, iar ce ramanea dintr-o zi, ne dadeau a doua zi plus alte chestii amestecate. Carne? Nu am vazut nicio fâsie.

In Olanda am aflat adevarata valoare a pateului romanesc. Andreea avea in bagaj si-l mancam, savuram, ca pe cel mai select desert. Aia e foamea!

Am mancat si paine cu gem. Eu care nici nu gust paine….dar ce sa iti taie pofta? Mancam paine cu nutela. Ati zice ca un deliciu. Asa ar fi fost de aveam si altceva de ales, nu zilnic la orice masa…nutela.

Drăguțele de noi, ne-am oferit sa facem sandwich-uri pentru grup. In timp ce noi ungeam painea cu grija pe ambele parti cu nutela, ni s-a atras atentia sa dam doar asa de forma pe o parte, apoi sa unim feliile de paine. Da, micul dejun trebuia sa fie  unt si drajeuri de ciocolata, iar pranzul unt cu nutela.

Pentru ca am fost draguta cu niste turci si le-am vorbit pe limba lor, mi-au oferit cadou ceva dulce de la ei. Ah!!!! Cat pot sa-i iubesc pe oamenii astia.

Prin orasul muzeu era agitatie. Veneau turistii sa il viziteze si sa cumpere chestii. Atunci a fost momentul in care am gandit ca si eu pot sa deschid un muzeu la mamaia la tara cu ce am prin pod. Astia le vindeau ca fiind mari artefacte si obiecte de decor.

Iar aici sunt eu fiind o DIVA la muzeu.

Sa va spun ca-mi era dor de casa nu are rost. Abia asteptam sa scap de acolo.

Ne-am intors spre Amsterdam gandind amandoua ca nu mai avem ce cauta in tara asta.

In aéroport muuulta securitate. Noi si asa eram speriate de toti si toate. Pe Andreea au oprit-o pentru a o verifica amanuntit, mie mi-au luat amprente si amprente de pe geanta. Va dati seama ce m-am speriat? Ce naiba au gasit? Am iarba pe geanta? Nimic nu mi se parea imposibil avand in vedere tara si tot ce traisem. La aeroport cineva ne vorbeste in romana. Era unul de al nostru care lucra acolo si ne spune: ” stati linistite, am eu grija sa fie totul bine”.

Tot zborul am stat cu inima indoita. Eu cu Andreea deja ne cunosteam fara cuvinte. Amandoua aveam inima agitată…Romania.

Cand am ajuns acasa imi venea la propriu sa sarut pamantul.

Înca nu am intalnit tara aia care sa ma facă să zic : vreau sa stau aici si nu acasa. 

M-as duce iar in Olanda, dar m-as rezuma doar la Amsterdam si as renunta sa fac pe exploratoarea prin tara. As manca bine ca la mine acasa si as mai experimenta din oferta orasului…

Uff, ce sa mai zic. Iubesc sa calatoresc, sa traiesc si oricate aventuri patesc sau la oricâte incercari sunt supusa in fiecare tara sau chiar acasa, tot nu ma satur de a experimenta lumea si viata.

Va astept cu drag in urmatoarele mele aventuri prin lume…mai am cateva trăite de scris si muuulte altele pe care urmeaza sa le traiesc si povestesc. Până la urmatoarea mea aventura, va invit sa ma cititi pe www.abeautyworld.ro si va rog din suflet sa va traiti fiecare zi intens si cu multa curiozitate.

Va imbratisez cu drag,

psiholog, psihoterapeut

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.