La granița cu viața-lumea prin ochi de copil

Copiii ăștia mă învață în fiecare zi să apreciez și iubesc viața.

În fiecare zi lucrez cu grupuri de copii refugiați sirieni în Iordania. Pe lângă celelalte articole scrise pe tema educației sau dedicate Iordaniei și iordanienilor (sunt toate înșirate în prima pagină a site-ului meu), acesta este dedicat special copiilor.

Am auzit povești care m-au făcut să le văd durerea simțită la început când au fost nevoiți să își părăsească țara.

Copii care i-au bătut doar că erau noi în cartier și mai ales din Siria; adulți care au râs la magazin de accentul lor specific (au ajuns astfel să vorbească “normal” ca în Siria, doar în casa lor); oamenii care erau puși în tabere de refugiați responsabili cu mâncarea și hainele să le râdă în nas și să întrebe:” Acum vrei pachetul? Acum ți-e foame?”.

Și câte astfel de momente care i-au rănit. Sincer, după relatarea lor, și pe mine…

La ei educația se realizează separat fete-băieți și iordanieni – sirieni. Școlile nu sunt încăpătoare pentru numărul de copii și astfel iordanienii învață dimineața, iar sirienii intră tura a doua.

Am lucrat în ultimele zile cu un grup de băieți 10-15 ani. Minunați fiecare în parte, cu un bun simț fantastic, respect și responsabili. Toți dornici să se joace cu noi, să ne învețe noi cuvinte în arabă, să stea în preajma noastră doar.

În religia lor, un bărbat nu are voie să se atingă de o femeie dacă nu este soția lui sau parte din familie. Cum sunt eu împiedicată mi-am atins brațul de un alt braț…și-a cerut scuze deși pentru mine nu a fost nicio problemă.

Îmi doresc din suflet să nu fi auzit poveștile astea de la adulții din viața lor, ci să fie doar răutate de moment că-s noi in oraș.

Pentru că oricare dintre noi am trăit această scenă. Să fii nou într-un grup și toți să te analizeze sau respingă fără a-ți da o șansă să te prezinți și fără a-și da lor o șansă să se cunoască.

Câți dintre noi nu am simțit presiunea de a fi nou într-un grup sau loc? Dar ei care sunt nevoiți să fie aici…
Au joburi deși au sub 18 ani. Muncesc pentru a avea bani de mâncare.

Doamne, și cât de mult îi iubesc pe copiii ăștia, pe fiecare în parte. Și mi-aș dori atât de mult să-i pot ajuta mai mult decât fac în prezent…

Iordanienii găzduiesc peste 1 milion de sirieni și Libanul la fel deși este o țară extrem de mică. Mulți locatari oferă gratis apartamente, camere sau ce au disponibil pentru sirieni. Totuși, foarte mulți stau în tabere de refugiați tot în orașul în care locuiesc eu, dar undeva în prelungirea sa, la margine.

Maturi prea devreme, copiii au învățat cum e să nu ai nimic și să înveți ce e fericirea doar pentru că ești viu. Să apreciezi viața, familia și că ai mâncare. Să îți doresti doar ca ziua de mâine să-ți dea cel puțin aceleași șanse ca azi și să ți se permită să mergi la școală. Școala până la un punct pentru că la facultate se pot duce doar cei cu bani fiind foarte greu de suportat financiar.

Religia este parte din viața și conștiința lor. Este bine pentru că asta le dă speranță, îi face să fie buni unii cu alții și să fie foarte săritori în a ajuta pe toată lumea, să aprecieze tot ce au chiar dacă este puțin și le amintește că după nori întotdeauna apare soarele.

In arabic we say “noor” for light. 🌚🌞 ☁🌟🌙

Salam!

psiholog, psihoterapeut

 

IMG_9682

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.